Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home/r52249diet/revista-tratamente-naturiste.ro/wp-content/plugins/siteorigin-panels/inc/styles-admin.php on line 392
Tratamente naturiste pentru disfunctiile sexuale masculine
Home > Disfunctia erectila > Tratamente naturiste pentru disfunctiile sexuale masculine

Tratamente naturiste pentru disfunctiile sexuale masculine

Tratamente naturiste pentru disfunctiile sexuale masculine

   Chiar daca ne e greu sa recunoastem, disfunctiile sexuale ne influenteaza din plin sanatatea, starea de spirit, calitatea muncii, iar uneori chiar si rabdarea in relatiile cu semenii nostri. Nu cu mult timp in urma, medicii si psihologii estimau ca 80% dintre dificultatile de erectie ce ii afectau pe barbati erau legate de starea psihica.

   Tensiunea emotionala, inhibitiile, suprasolicitarea psihica si problemele familiale sau profesionale au un efect nefavorabil asupra calitatii vietii sexuale. Insa, tulburarile erectile ori incapacitatea de a mentine erectia si de a ejacula pot avea si cauze organice, precum arterele ingrosate, diabetul zaharat, lipsa de odihna, fumatul sau interventiile chirurgicale asupra prostatei.

   In plus, sunt recunoscute peste 200 de substante care pot influenta negativ erectia si libidoul (dorinta sexuala). Aici enumeram: antihistaminicele, antihipertensivele, antidepresivele, chimioterapia, sedativele, alcoolul, narcoticele, medicamentele pentru tratamentul ulcerului (cimetidina si ranitidina) si excesul de steroizi.

Tratamente naturiste pentru disfunctiile sexuale

   In flora spontana exista remedii ce trateaza atat disfunctiile sexuale de origine psihica, cat si pe cele de origine somatica. De fapt, majoritatea leacurilor vegetale ajuta in ambele sensuri, lucru pe care putine substante de sinteza il pot infaptui.

   Iata ce remedii naturiste pentru disfunctiile sexuale poti utiliza:

   Muira puama, un copacel din zona amazoniana, este eficient in cresterea libidoului (datorita continutului in beta-sitosteroli) si in tratamentul disfunctiilor erectile.

   Tribulus terrestris este o planta medicinala tonifianta, folosita din timpuri stravechi in medicina ayurvedica, pentru tratamentul tulburarilor de dinamica sexuala. Ea constituie un stimulent ce sporeste nivelul de testosteron liber, prin producerea hormonului luteinizant. In plus, are un rol important in cresterea fortei si a masei musculare, a fertilitatii si libidoului.

   Ginsengul asiatic (Panax ginseng) cunoscut ca “radacina a vietii” si ginsengul siberian (Eleuterococcus) imbunatatesc activitatea cerebrala si eliberarea adrenalinei. Ele scad senzatia de oboseala, fortifica organismul slabit si stimuleaza vigoarea mentala si psihica, ajutand astfel in disfunctiile sexuale.

   Guarana sau “cola braziliana” este considerata de catre brazilieni o planta afrodisiaca. Explicatia consta in faptul ca aceasta planta contine guaranina (asemanatoare cofeinei). La urma urmei, orice stimulent este privit si ca un excitant sexual. Ea sporeste si rezistenta la efort fizic.

   Necesarul de L-arginina este mai mare la barbati, deoarece, in organism, lichidul seminal contine 80% din cantitatea totala a acestui aminoacid, iar deficitul poate duce la sterilitate.

   Epimedium brevicornum maxim este o planta folosita inca din Antichitate de catre chinezi drept remediu pentru problemele sexuale, ea stimuland producerea erectiei.

   Troscotul chinezesc (Polygonum multiflorum) are un efect calmant asupra inimii, oferind efecte reintineritoare si revigorante. Planta este considerata de catre chinezi drept un “elixir al vietii”.

   Ginkgo biloba este recunoscuta pentru imbunatatirea circulatiei la nivelul creierului. Se pare, insa, ca aceasta planta activeaza circulatia si la nivel penian, ajutand astfel la producerea erectiei. Multa lume stie ca ateroscleroza este o boala ce blocheaza vasele de sange, mai ales cele ce aprovizioneaza inima (arterele coronare) si care, obturate, produc infarctul miocardic. Aceeasi boala poate bloca, insa, si vasele de sange care aprovizioneaza penisul, ducand la aparitia problemelor de erectie. Fumatul si alimentele grase, consumate in exces, conduc la producerea de placi ce infunda arterele si blocheaza fluxul de sange. Consumand Ginkgo biloba un timp mai indelungat (6 luni), barbatii care au probleme cu disfunctiile sexuale (disfunctiile erectile) datorate blocarii aterosclerotice a arterei peniene pot avea o imbunatatire semnificativa a vietii intime.

   Ovazul sporeste vitalitatea sexuala si energia, la barbatii afectati de scaderea libidoului. In acest sens, se zice ca armasarii hraniti cu ovaz salbatic devin fara astampar.

   Picaturile suedeze constituie un produs natural pentru “prelungirea vietii”, obtinut dupa o reteta originala a Mariei Treben. Printre altele, el contine nucsoara, scortisoara, sofran si radacina de zedoarie (turmeric alb). Nucsoara este un excitant usor si calmant psihic, fiind eficienta contra ejacularii precoce. Scortisoara, folosita inca din Evul mediu ca afrodisiac, imbunatateste circulatia sangvina. Radacina de zedoarie, originara din India si Indonezia, stimuleaza circulatia, purifica sangele si este un bun afrodisiac. Sofranul, originar din Nepal, este un apreciat condiment si medicament, folosit de peste 4000 de ani pentru efectul afrodisiac, reglator hormonal (eficace!) si tonifiant al sistemului reproductiv. Este indicat in tratamentul impotentei, in sterilitate si ejaculare precoce. Picaturile suedeze se pot consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi, diluate in putina apa. 

Autor: Dr. Sorina Bonda

Redactat de Tomi Tohaneanu

error: Conţinutul acestui site este proprietatea revistei Tratamente naturiste! Copierea parţială sau integrală este interzisă.