Home > Artrita > Osteoartrita – degenerarea articulatiilor

Osteoartrita – degenerarea articulatiilor

Tratamente pentru osteoartrita, care ne scapa de degenerarea articulatiilor

   Osteoartrita, o boala de uzura care ataca articulatiile noastre prin distrugerea cartilajelor, este considerata de catre stiinta medicala ca fiind o „boala universala”. Aceasta inseamna ca oricine o va avea, acest lucru fiind doar o chestiune de timp. De fapt, osteoartrita este deja una dintre cele mai mari provocari pentru sanatate, afectand mai mult de 70 milioane de persoane din America de Nord si peste 600 milioane de persoane in intreaga lume. In plus, din pacate, numarul acestora este in crestere!

   Articulatiile noastre care ne ofera flexibilitate si mobilitate sunt cu adevarat minunate, insa ele se pot uza. Cand cartilajul se distruge, el isi pierde capacitatea de a absorbi socuri. Oasele incep sa se frece unul de celalalt, iar fragmentele osoase sau cartilaginoase rupte pot cadea in spatiul dintre acestea. Rezultatele pot fi devastatoare, mergand pana la pierderea posibilitatii de miscare, fortand bolnavii cu osteoartrita sa traiasca cu dureri cumplite si disconfort total.

Articulatii afectate de osteoartrita

   In functie de zonele afectate, specialistii folosesc termenul de osteoartrita la nivelul genunchiului (gonartroza), a articulatiei soldului (coxartroza), a articulatiilor picioarelor, la nivelul coloanei vertebrale lombo-sacrale si cervicale, a degetelor de la mana sau a degetelor de la picioare.

   Simptomele osteoartritei pot fi de la minore la severe, acestea depinzand de localizarea articulatiilor afectate. In cazul in care boala se dezvolta la nivelul articulatiilor care sustin greutatea (cum ar fi soldurile si genunchii), atunci vor aparea mai multe complicatii decat in cazul osteoartritei ce atinge articulatiile care nu sustin greutatea, cum ar fi cele de la nivelul degetelor.

   De obicei, osteoartrita este limitata la un singur set de articulatii, cum ar fi de exemplu ambii genunchi. Cu toate acestea, ea poate avea mai multe localizari in organism (de exemplu, genunchii si mainile).

Simptomele osteoartritei care ar trebui sa ne sperie

   Personalul medical trebuie contactat in cazul in care apar urmatoarele simptome, in vederea determinarii cauzei lor: 

– tumefiere (umflarea articulatiei) aparuta brusc, fara o cauza explicabila, insotita de cresterea temperaturii locale sau de durere in orice articulatie sau grup de articulatii;

– dureri articulare atat de severe, incat duce la imposibilitatea de a efectua miscari in articulatia respectiva;

– simptome articulare moderate, dar care persista;

– rigiditate articulara (care dureaza mai putin de o ora) dupa perioade de inactivitate, cum ar fi dimineata la trezire sau dupa repaus prelungit;

– durere la palpare si tumefiere ocazionala;

– zgomote articulare anormale care se aud atunci cand pacientul incearca sa mobilizeze (sa miste) articulatia respectiva.

Tratamente pentru osteoartrita

   Cu toate ca osteoartrita este o afectiune care creeaza mari necazuri bolnavilor, exista insa si o veste buna: stiinta a descoperit ca putem face ceva. Degenerarea cartilajelor poate fi incetinita si chiar stopata. In plus, tratamentul pentru osteoartrita poate ajuta la formarea unui nou cartilaj, iar confortul poate fi restabilit. Totul consta pur si simplu in a-i oferi organismului o familie completa de nutrienti de care acesta are nevoie.

   Stiinta medicala ne spune ca de-a lungul vietii cartilajele se construiesc, se repara si se regenereaza. Pentru a putea realiza acest lucru, organismul nostru trebuie mai intai sa fabrice „caramida” de baza a acestor cartilaje, si anume o substanta numita glucozamina. Glucozamina este produsa in mod natural in organismul nostru de catre celulele cartilaginoase specifice (condrocitele).

   In anii tineretii, abilitatea acelor celule de a produce glucozamina este in mod uzual suficienta pentru a face fata necesitatilor. Ulterior insa, datorita solicitarilor vietii de zi cu zi, a dietei sarace in nutrienti, a excesului de greutate, a imbatranirii, a accidentarilor datorate sportului sau altor traume, cerintele de reparare si regenerare a cartilajelor cresc foarte mult. In acelasi timp, eficienta producerii de glucozamina in organism scade pe masura ce imbatranim. Rezultatul este acela ca cerintele devin mai mari decat capacitatea organismului de a furniza glucozamina, iar ca urmare articulatiile se uzeaza si astfel se instaleaza osteoartrita.

   Cercetarile au demonstrat ca atunci cand aceste celule specializate primesc glucozamina de care au nevoie, un nou si sanatos cartilaj poate fi produs in locul celui uzat. De aceea, va recomandam sa consumati periodic suplimente nutritive naturale care contin aceasta substanta atat de necesara cartilajelor, pentru a preintampina osteoartrita. 

Autor: Chimist Sabin Parpala

Redactat de Dr. Frunza Alexandru

error: Conţinutul acestui site este proprietatea revistei Tratamente naturiste! Copierea parţială sau integrală este interzisă.