Rachita (Salix fragilis din Familia Salicaceae) este un arbust foios, inalt pana la 6 metri, care creste sporadic in luncile raurilor din regiunea de campie si de deal. Planta are lujeri lungi, flexibili, verzi sau bruni-galbui. Pe lujeri cresc muguri albiciosi, parosi si inegali ca marime. Frunzele sunt paroase, au pe dos culoarea alba-cenusie paroase, iar pe mijloc au o nervura proeminenta de culoare galbena. Inaintea frunzelor apar amentii, niste inflorescente cu flori mici dispuse in forma unui ciucure de 1,5-4 cm. Florile de rachita infloresc in lunile martie si aprilie.
In traditia populara:
In popor rachita mai este cunoscuta si sub numele de lozie, mlaje, rachiteata, rachitica alba, salce, salcie rosie sau stravat. Din lemnul moale al plantei oamenii faceau diferite obiecte casnice (precum cosurile impletite), ramurile se foloseau la garduri, iar din coaja de rachita se faceau primavara instrumente de suflat (fluiere, tilinci etc.). Rachita, ca si salcia, s-a folosit pentru vopsitul in galben si verde, pentru diferite nuante de galben intrebuintandu-se mugurii, varfurile ramurilor si coaja.
In medicina traditionala romaneasca rachita era un leac obisnuit contra frigurilor. Se fierbeau frunzele sau coaja pana lasau tot mustul, iar apoi bolnavul bea decoctul inainte de a-l lua frigurile, cate un paharel, pe inima goala.
Actiunile medicale ale rachitei:
Cea mai importanta substanta naturala continuta de rachita este salicina, compus care se dedubleaza in glucoza si saligenina sau alcool salicilic si care a servit ca model pentru sinteza aspirinei. Salicina are calitati antireumatice, analgezice si antipiretice, folosindu-se in medicina pentru calmarea durerilor articulare si pentru reducerea febrei.
De asemenea, rachita se mai foloseste cu succes si ca sedativ (mai ales in insomnii) sau ca un excelent calmant al durerilor uterine (mai ales ca amentii de rachita contin si substante estrogene).
Alte substante din compozitia rachitei sunt taninii, care au proprietati astringente, utilizate pentru combaterea secretiilor organice exagerate. De aceea rachita se foloseste in tratamentul bolnavilor cu hiperhidroza, boala caracterizata printr-o hipersecretie a glandelor sudoripare care provoaca o transpiratie abundenta patologica.
Flavonoidele fac si ele parte din lista substantelor importante ce intra in compozitia plantei Salix fragilis. Acestea ajuta in tratarea diferitelor afectiuni ale pielii, precum ranile purulente, ulceratiile si chiar hemoragiile.
Nu in ultimul rand, substantele estrogene din amentii plantei sunt utile pentru pentru oprirea secretiei de lapte la intarcat.
Modurile de folosire ale rachitei:
In medicina se utilizeaza scoarta, frunzele, florile si amentii de rachita.
– Scoarta de rachita – dupa uscare, scoarta de Salix fragilis se macina, obtinandu-se un praf fin. Se ia un varf de cutit din acest praf cu putina apa si se tine in gura. Tratamentul se poate face de 3 ori pe zi, inlocuind foarte bine aspirina. Tot din scoarta se poate prepara si un ceai, punand o lingurita de praf de planta la 250 ml apa clocotita, dupa care se acopera pentru 10 minute, se strecoara si se pot consuma 2 cani pe zi. Coaja se poate folosi si extern in tratamentul ranilor pielii. O cantitate de 2 lingurite de coaja se va fierbe pentru 10 minute, apoi se strecoara si se va folosi pentru aplicatii externe.
– Amentii de rachita se folosesc in cazurile in care se doreste suplimentarea cu estrogeni, preparandu-se un ceai din 1 lingurita la 250 ml apa clocotita, care se strecoara, dupa care se pot consuma 2 cani pe zi. Mai eficienta este, insa, tinctura din amenti de Salix fragilis. Aceasta se prepara din 20 g de amenti la 100 ml alcool de 70 grade, care se tine 15 zile, apoi se strecoara. In functie de afectiune se pot folosi intre 10 si 50 picaturi de tinctura diluata cu apa, de 3 ori pe zi.
– Frunzele de rachita – 1-2 lingurite de frunze se pun la 250 ml apa si se fierb pentru 10 minute, apoi se strecoara. Se pot folosi intern (cate 2-3 cani pe zi) sau extern (la comprese).
– Florile de rachita se folosesc cu succes in tratarea tenurilor uscate, congestionate si iritate. Pentru aceasta, se va prepara o infuzie combinata care are actiune emolienta si antiinflamatoare. Peste 2 linguri de flori de Salix fragilis uscate si maruntite se toarna 250 ml de apa clocotita, se acopera timp de 30 de minute si apoi se strecoara. In acelasi timp se va prepara o a doua infuzie (folosind 2 linguri de sunatoare si o cana de apa clocotita) si un macerat (din 15 g radacini de nalba mare la 250 ml apa rece). Dupa obtinerea celor 3 preparate acestea se combina, adaugand si 3 linguri de miere. Cu produsul final se vor face aplicatii pe fata sub forma de comprese, timp de 30-40 de minute, dupa care fata se spala apoi cu apa de ploaie.
Autor: Dr. biochimist Eugen Giurgiu
Redactat de Dr. Frunza Alexandru
