Home > Osteoporoza > De ce este important sa faci periodic un test pentru osteoporoza?

De ce este important sa faci periodic un test pentru osteoporoza?

De ce este important sa faci periodic un test pentru osteoporoza?

Specialistii in fitoterapie de la revista Tratamente naturiste ne spun de ce este extrem de important sa faci periodic un test pentru osteoporoza si care sunt cele mai bune tratamente naturiste pentru osteoporoza.

Osteoporoza este o stare patologica caracterizata prin rarefierea oaselor (oase poroase) si o slabire a rezistentei osului sau a materiei osoase. Acest fenomen este cauzat de pierderea masei osoase datorita scaderii productiei de hormoni estrogeni (estrogenul este un hormon care ajuta la absorbtia calciului si mentinerea sanatatii oaselor). Altfel spus, in osteoporoza, oasele se descompun cu o viteza mai rapida decat cea cu care se formeaza tesutul osos nou (organismul absoarbe calciul si formeaza masa osoasa pana la 35 ani, iar o data ce s-a pierdut, reteaua structurala a osului nu mai poate fi refacuta).

   Riscul de osteoporoza

Osteoporoza apare mai frecvent la femei, deoarece la barbati pierderea de calciu este treptata, acestia avand oasele mai dense.

Incepand de la 65 ani, riscul de osteoporoza creste considerabil, crescand astfel si riscul de a suferi fracturi, in special la persoanele care au o viata sedentara sau la care aporturile de calciu sunt insuficiente. Iata de ce este important sa facem periodic un test pentru osteoporoza!

   Localizarea osteoporozei

Osteoporoza apare cel mai frecvent la nivelul articulatiei pumnului si la sold, la nivelul extremitatilor femurului (colul femural). Acestea au o gravitate mare, putand sa puna chiar si viata in pericol datorita complicatiilor ce pot aparea pe parcursul bolii (embolii si insuficiente pulmonare, insuficiente renale etc).

Osteoporoza se mai poate manifesta si la nivelul coloanei dorsale si lombare, aparand astfel dureri provocate de tasarea vertebrelor.

Pentru a depista exact care articulatii sunt afectate, cereti medicului sa va faca un test pentru osteoporoza!

   Cauzele si factorii de risc in osteoporoza

Osteoporoza apare in general la persoanele varstnice sau dupa traumatisme majore ori imobilizari indelungate la pat. Cel mai adesea sunt afectate de aceasta maladie femeile aflate la menopauza, chiar si in menopauza precoce (inainte de 45 ani). Acest lucru se datoreaza modificarilor endocrine pe care le sufera organismul femeilor aflate in aceasta situatie.

Factorii de risc ce pot conduce la aparitia osteoporozei sunt: existenta unui istoric pozitiv pentru fracturi osoase, aparitia fracturilor la traumatisme mai mici, antecedentele familiale de fracturi provocate de osteoporoza, dezechilibrul hormonal prelungit (hiperparatiroidism primar, hipertiroidism, hipogonadism), menstruatiile neregulate, cu perioade de amenoree si utilizarea prelungita a unor doze mari de medicamente ce pot cauza carente de calciu: hormoni tiroidieni, anticonvulsivante, corticosteroizi (cortizon), diuretice, antiastmatice sau medicamente impotriva artritei reumatoide sau psoriazisului.
Pierderea importanta in greutate, sedentarismul, aporturile alimentare insuficiente de calciu, lipsa de vitamina D datorita unei expuneri insuficiente la soare sau a unei alimentatii sarace, consumul excesiv de cafeina (echivalentul a 4 cesti de cafea pe zi), alcoolismul sau unele boli precum ciroza hepatica, boala Crohn sau artrita reumatoida pot cauza si ele aparitia osteoporozei.

   Faceti periodic un test pentru osteoporoza!

Prezentarea la controale medicale periodice este deosebit de importanta in cazul femeilor la pre- si postmenopauza. De asemenea, pastrarea unui regim alimentar echilibrat (cu evitarea exceselor de orice fel) si cat mai multa miscare (dar nu in exces) ajuta la reducerea pierderii osoase. La varstnici, forma fizica buna scade riscul de cazaturi, evitandu-se astfel aparitia fracturilor osoase greu de refacut la persoanele cu osteoporoza.

   Dieta pentru osteoporoza

Un stil de viata sanatos ajuta la refacerea oaselor si a organismului in intregul sau. Daca doriti ca osteporoza sa nu va creeze probleme mari, trebuie sa faceti cateva sacrificii. Evitati fumatul intrucat tabagismul este asociat cu pierderea osoasa (nicotina reduce absorbtia de calciu in intestine).

Evitati consumul de proteina animala (carne) deoarece aceasta sporeste pierderea de calciu. Dati uitarii alimentele dulci sau sarate si cafeaua deoarece zaharul, sarea si cafeaua provoaca pierderi urinare de calciu. Nu puneti lapte sau ceai in cafea, deoarece cantitatea de calciu pierdut va creste si mai mult.

Limitati consumul de alcool la 30 ml/zi de tarie sau la 150 ml/zi de vin deoarece alcoolul are actiune diuretica ce determina pierderea a numerosi nutrienti, printre care calciul. In plus, intr-un stadiu avansat alcoolismul provoaca ciroza hepatica, deseori asociata cu pierderea osoasa. De asemenea, evitati bauturile carbogazoase care de asemenea incurajeaza pierderea de minerale.

Nu in ultimul rand, dam o atentionare femeilor sa evite sa slabeasca brusc, fara avizul medicului, adoptand regimuri de slabire dezechilibrate. Aceste diete nu sunt benefice femeilor cu osteoporoza deoarece se pot provoca dezechilibre ale calciului, vitaminei D si a altor elemente importante din organism, ducand astfel la agravarea bolii.

   Gemoderivatele – tratamente naturiste pentru osteoporoza

Gemoderivatele sunt preparate 100% naturale obtinute din mladitele sau din mugurii plantelor, arbustilor sau arborilor. Ele sunt extrem de utile in tratamentul osteoporozei, deoarece regleaza dereglarile hormonale, ajuta la refacerea oaselor si calmeaza durerile articulare.

Iata care sunt cele mai bune gemoderivate pe care medicul fitoterapeut ti le poate recomanda dupa un test pentru osteoporoza:

– Gemoderivatul din muguri de coacaz negru stimuleaza glanda corticosuprarenala pentru secretia unor hormoni cu proprietati antiinflamatorii.

– Gemoderivatul din muguri de pin are actiune antiinflamatorie asupra tuturor cartilagiilor articulare, remineralizeaza si regenereaza tesutul osos. Acest preparat se utilizeaza in coxartroze, gonartroze, artroze vertebrale, reumatism cronic degenerativ, osteoporoza (post menopauza si senila), fracturi patologice si intarzierea consolidarii fracturilor.

– Gemoderivatul din muguri de vita-de-vie are actiune antiinflamatorie pe aparatul osteoarticular (in cazul inflamatiilor cronice si recidivante, osteoporozei, reumatismului articular acut, reumatismului degenerativ cronic, coxartrozei, gonartrozei, artrozei generalizate, artritei deformante ale micilor articulatii – poliartrita reumatoida – si manifestarilor articulare din guta).

– Gemoderivatul din mladite de merisor este indicat in artroze la varste inaintate, senescenta hormonala si in osteoporoza.

– Gemoderivatul din mladite de mur este un remediu util in fibroscleroza organelor la persoanele imbatranite, in artroza la varstnici acompaniata de osteoporoza, in sindromul de decalcefiere dureros si in dureri osoase si articulare.

– Gemoderivatul din mladite de sequoia este indicat in artroza senila acompaniata de osteoporoza dureroasa si decalcefiere osoasa.

– Gemoderivatul din muguri de jneapan este un antiinflamatoar al cartilagiilor articulare si regenerator al tesutului osos (fiind indicat in forme de decalcifiere la persoane intre 40-60 ani). Este utilizat in reumatismul cronic, artroza vertebrala, coxartroza si gonartroza, cu simptome ce acompaniaza fenomenele dureroase (insomnie, nervozitate), in consolidarea fracturilor si nu in ultimul rand in osteoporoza.

   Autor: Farm. Gabriela Stefancu

   Redactat de Dr. Alexandru Frunza

error: Conţinutul acestui site este proprietatea revistei Tratamente naturiste! Copierea parţială sau integrală este interzisă.