Home > Lupusul > Tratamente pentru lupus eritematos sistemic

Tratamente pentru lupus eritematos sistemic

Tratamente pentru lupus eritematos sistemic

   Afla ce tratamente pentru lupus recomanda fitoterapeutii, avand in vedere ca nu au fost descoperite inca mecanismele patologice si metoda de vindecare totala a acestei boli autoimune.

Lupusul eritematos – cauze

   Se considera ca lupusul eritematos sistemic este o boala cu caracter autoimun ce poate determina procese inflamatorii la nivelul tesuturilor din corp (piele, rinichi, plamani etc). Ea apare ca urmare a influentei unui sistem imunitar hiperactiv, ce si-a pierdut, in parte, capacitatea de a distinge intre celulele organismului si substantele straine sau daunatoare.

   Desi lupusul eritematos sistemic poate aparea la ambele sexe si la toate categoriile de varsta, se constata un numar foarte mare de cazuri la femeile de varsta fertila (adica sub 45 de ani). Acest fapt a fost pus in legatura, de catre unii specialisti, cu influenta hormonilor feminini, insa aceasta teorie nu are un caracter de certitudine.

   Din punct de vedere al cauzelor sale si a mecanismului de aparitie (autoimun), lupusul prezinta similitudini cu artrita reumatoida, boala Addison, sindromul Goodpasture, polimialgia reumatica sau cu diabetul juvenil.

Tipuri de lupus

   Boala poate imbraca mai multe forme: lupus cutanat subacut si discoidal, lupus sistemic (in care sunt afectate mai multe organe sau tesuturi, nu doar pielea), lupus neonatal (se manifesta in primele luni dupa nastere) si lupus indus prin medicatie.

 Lupusul eritematos – simptome

   In lupusul discoidal, manifestarile patologice sunt limitate la nivelul pielii, insa, la circa 1 din 10 cazuri, boala evolueaza catre forma sistemica, in care pot aparea deteriorari la nivelul articulatiilor si organelor interne. De aceea, afectiunea trebuie tinuta sub observatie, indiferent de forma sa.

   Evolutia simptomaticii este marcata de faze active si etape de remisie. Semnele lupusului sunt eruptiile (cu forma de fluture) in zona nasului si pometilor, durerile articulare cu tumefiere, starile de epuizare, formarea unor cruste si leziuni, sensibilitatea la lumina solara si, uneori, febra.

Tratamente pentru lupus

   In prezent, nu exista tratamente pentru lupus (alopat sau alternative) care sa poata determina vindecarea totala a bolii. Totusi, medicul specialist poate recomanda pacientului o serie de tratamente naturiste, care pot sa amelioreze manifestarile de la nivelul pielii, in lupusul eritematos discoid ori in lupusul eritematos cutanat subacut.

   Se recomanda dezintoxicarea organismului si reechilibrarea sa progresiva, elemente menite sa aduca imbunatatirea starii, pe termen lung. In acest scop, se indica o cura cu sucuri de fructe si cruditati, timp de 10-14 zile, urmata de cateva luni de regim preponderent sau exclusiv vegetarian, in care sa predomine fructele, zarzavaturile si cerealele germinate. Se vor consuma zilnic minim 2 litri de lichide. Se fac clisme in fiecare dimineata, timp de 10 zile pe luna, cu cate 1-2 litri de infuzie din musetel.

   Cura cu suc de orz verde are un efect de purificare a organismului. Se vor bea de 3 ori pe zi, inainte de mese, cate 50 ml suc de orz amestecat cu 150 ml apa. Pentru stabilizarea sucului de orz, se adauga o lingurita cu tinctura de propolis; astfel, se poate pastra la frigider o zi.

   Infuzia din amestec de urzica, ventrilica (Veronica officinalis), galbenele si coada soricelului (in parti egale) are virtuti depurative si ajuta la tamaduirea afectiunilor cutanate. Se adauga o lingurita de amestec la 250 ml de apa clocotita, se infuzeaza 5 minute si se beau 2-3 cani pe zi.      

   Uleiul de catina are efect imunomodulator. Se administreaza in doze de 1-3 lingurite, de 3 ori pe zi, inainte de mese, cu putina miere. Extern, se aplica pe zona afectata, stimuland regenerarea tesuturilor.

   Decoctul de coada calului (2-3 lingurite la 200 ml apa; se fierb 10-20 minute) exercita o actiune epitelizanta. Se aplica sub forma de comprese pe locurile afectate.

   Alifia de rostopasca – se amesteca 30 g planta macinata foarte fin cu 15 g lanolina si 10 g vaselina farmaceutica. Locurile afectate se ung cu alifie, apoi se protejeaza un pansament care se mentine 12 ore. Procedeul se repeta zilnic. In frunzele de rostopasca sunt prezente substante ce ajuta la refacerea epidermei.

   Infuzia de plop negru (Populus nigra), preparata din 20-30 g de muguri la un litru de apa clocotita, se foloseste pentru bai locale sau comprese, aplicate inainte de ungerea zonei cu o alifie cu propolis.

   Tinctura concentrata de propolis este unul dintre cele mai bune tratamente pentru lupus. Se adauga 50 g de propolis la 100 ml de alcool alimentar. Cu acest preparat se fac tamponari si spalaturi, dupa care se trateaza pielea cu un unguent de propolis. Acesta se aplica in strat gros, peste care se pune un pansament ce se mentine astfel mai multe ore la rand.

   Pe baza de tataneasa exista o serie de tratamente pentru lupus care determina o mai rapida cicatrizare si care favorizeaza formarea de noi celule tegumentare. Decoctul de tataneasa, folosit pentru bai locale, se prepara adaugand 60 g de radacina de planta la un litru de apa. Amestecul se fierbe 15-20 minute si se lasa apoi la macerat, vreme de 20 de minute. Cataplasmele cu terci de tataneasa se obtin din pulbere de radacina amestecata cu apa, pana cand se obtine o pasta. Aceasta se pune pe un tifon si se aplica pe locul cu pricina. Tinctura de tataneasa este utilizata pentru badijonari. Pentru preparare se spala radacinile de tataneasa, se curata cu o perie, se toaca marunt, se pun intr-o sticla in care se adauga rachiu de secara sau de fructe, atat cat sa acopere radacinile si se lasa 14 zile la soare. Alifia de tataneasa se prepara amestecand 20 g de pulbere radacini cu 80 g de lanolina. Cu acest preparat se ung zonele afectate de doua ori pe zi.

   Infuzia de patlagina ingusta (Plantago lanceolata) se foloseste pentru bai locale ce inlesnesc vindecarea tegumentului. Se prepara din 2 linguri de pulbere la 250 ml de apa clocotita, care se infuzeaza 15 minute. 

Autor: Tomi Tohaneanu, editor la revista Tratamente naturiste

error: Conţinutul acestui site este proprietatea revistei Tratamente naturiste! Copierea parţială sau integrală este interzisă.