Ciroza hepatică este o afecţiune degenerativă cu urmări severe, pricinuită de lezarea celulelor hepatice şi substituirea acestora cu ţesut conjunctiv (cicatriceal). Agravarea acestor vătămări conduce la diminuarea capacităţii funcţionale a ficatului, având ca rezultat insuficienţa hepatică. Mai mult, ţesuturile noi, care au substituit celulele funcţionale ireversibil distruse, capătă o structură care stânjeneşte circulaţia regională normală, apărând hipertensiunea portală. Aceasta poate chiar să primejduiască viaţa pacientului, prin posibilitatea sporită de hemoragie esofagiană, determinată de spargerea vaselor sangvine care irigă respectiva zonă.
Chiar dacă nu se ajunge la acest scenariu grav, ciroza hepatică stânjeneşte îndeplinirea unor funcţii de bază ale ficatului, precum sinteza de compuşi biochimici esenţiali, prelucrarea nutrienţilor şi neutralizarea noxelor pătrunse ori formate în corp.
Deşi majoritatea cazurilor ciroză hepatică apar în urma abuzului de alcool sau a infecţiilor virale cronice ale ficatului (hepatită B, C), practic, orice afectare cronică a acestui organ poate conduce la distrugeri ireparabile ale ţesutului hepatic funcţional. Vinovate pot fi şi obstrucţia biliară cronică, ereditatea, noxele profesionale şi medicaţia hepatotoxică.
Factori de risc, complicaţii și simptome în ciroza hepatică
Atunci când pacientul suferă de ciroză hepatică compensată, simptomele pot fi vagi sau aproape imperceptibile, în afara unui disconfort digestiv pasager, pus pe seama altor cauze. Când însă afecţiunea este decompensată, atât la nivelul parenchimului (un ţesut bogat vascularizat şi spongios, caracteristic organelor glandulare), cât şi vascular, manifestările sale nu vor întârzia să apară.
Printre primele simptome din ciroza hepatică se numără acumularea de lichid la nivelul cavităţii peritoneale, care duce în timp la creşterea volumului abdominal.
Ciroza este o afecţiune care, deşi nu poate fi vindecată total (prin readucerea ficatului la starea anterioară), poate fi stăvilită în evoluţie. Apariţia unor simptome precum durerile abdominale sâcâitoare, greaţa, tulburările de tranzit intestinal (diareea, constipaţia rebelă), anorexia, reducerea greutăţii corporale ori oboseala nejustificată ar trebui să constituie primul semnal de alertă. Dacă, în continuare, bolnavul nu întreprinde măsurile necesare (regim alimentar restrictiv, renunţare la alcool, tratament adecvat), ficatul va face faţă tot mai greu, iar ca efecte, vor fi sesizate: tegumente galbene (icter), pruritul, petele cutanate, echimozele, coagularea sangvină precară (sângerări nestăvilite), edemul membrelor inferioare (picioare umflate) şi dilatările vasculare (“varice esofagiene”, cu risc hemoragic).
Ciroza hepatică poate determina complicaţii fatale. Vătămările suferite produc incapacitatea ficatului de a mai neutraliza metaboliţii nocivi, precum amoniacul. Prin acumularea acestora se poate instaura encefalopatia hepatică. Aceasta se manifestă la început prin vorbire neclară, confuzie mentală și epuizare psihică, iar ulterior se poate ajunge până la halucinaţii şi comă. Alte complicaţii ale cirozei hepatice sunt sindromul hepato-pulmonar, hepatocarcinomul primitiv ori sindromul hepato-renal.
Ca factori de risc, pot fi enumeraţi: alcoolismul, infecțiile cu viruşi hepatici B sau C (cauzate de promiscuitatea sexuală, acele nesterilizate folosite de consumatorii de stupefiante sau în practici precum tatuajul şi piercing-ul), medicamentele toxice, precum şi afecţiuni precum hepatita autoimună ori hemocromatoza (“diabetul bronzat”).
Ciroza hepatică – tratament
Tratamentul în ciroza hepatică ţintește stoparea evoluţiei proceselor patologice şi prevenirea complicaţiilor. În stadiile avansate ale bolii se poate recurge la transplantul de ficat. Acesta este însă una dintre opţiunile greu accesibile şi costisitoare. Cei afectaţi de hepatită virală vor trebui, simultan, să urmeze tratamentele convenţionale indicate. Se va renunţa la alcool şi se vor găsi alternative la medicaţia hepatotoxică (ca de pildă la produsele pe bază de acetamiofen). Va fi redus aportul de sare de bucătărie, întrucât bolnavul este expus la retenţia sodiului.
Iată şi lista alimentelor ce trebuie excluse: carnea grasă şi grăsimile animale, peştele gras, prăjelile, hrana intens condimentată, oţetul, brânzeturile fermentate, ouăle, unele vegetale cu fibre dure precum guliile, nucile, arahidele, fasolea și alimentele rafinate sau cu aditivi chimici. O dietă preponderent vegetariană poate diminua riscurile şi simptomele de encefalopatie hepatică.
Ciroza hepatică – tratamente naturiste
Ceaiul de pedicuţă (Lycopodium clavatum) este indicat în ciroză şi hepatocarcinom. Se consumă un pahar dimineaţa, pe nemâncate şi unul cu 30 de minute înainte de cină. Îl vom prepara adăugând o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Planta va fi evitată de către pacienţii cu diaree.
Ceaiul de turiţă mare (Agrimonia eupatoria) se obţine opărind o linguriţă de plantă într-o cană de apă clocotită. Indicat în afecţiunile hepatice (ciroză) şi în cele digestive. Se consumă 1-2 căni pe zi.
Ceaiul de drăgaică, vinariţă şi turiţă mare se obţine adăugând 1 linguriţă din amestecul de plante (prezente în proporţii egale) la 250 ml de apă clocotită. Se consumă 2 ceşti pe zi, dintre care una dimineaţa pe stomacul gol.
Ceaiul de mentă (1-2 linguriţe la 250 ml apă clocotită) stimulează funcţiile hepatice. Se consumă 1-2 căni pe zi.
Ceaiul verde ajută la detoxifierea hepatică, la prevenirea cirozei şi a cancerului hepatic. Se consumă 1-2 ceşti pe zi.
Autor: Tomi Tohaneanu, editor la revista Tratamente naturiste
Redactat de Dr. Frunză Alexandru